Eșecul și creativitatea. O posibilă cale pentru a crește



Plecând de la ceea ce am regăsit în cursul profesorului meu de antropologie filosofică (B.Popoveniuc, USV) și anume realitatea nu este un lucru unic şi omogen; ea este extrem de diversificată, având tot atâtea scheme şi modele diferite câte organisme diferite există... (o explică și fizica cuantică) Fiecare organism este pentru a spune astfel, o existenţă monadică. El are o lume proprie, pentru că el are o experienţă proprie….”, în ceea ce mă privește, mă regăsesc total în aceste cuvinte! De când am devenit conștient de sine, de când observ, gândesc sau simt, de când sunt conștient de relațiile mele, de mediul în care trăiesc și mă mișc, am încercat să creez experiențele mele, să învăț din orice împrejurare, să mă adaptez în felul meu acestei lumi. Chiar dacă, riscul de a greși uneori era destul de mare, iar perspectiva eșecurilor destul de dureroasă.

Cu toate acestea, viaţa în felul ei unic de a ne vorbi, de a ni se arăta, ne obligă la compromisuri şi la nenumărate episoade în care suntem obligaţi să ne adaptăm...

Ceea ce înseamnă că viaţa este un adevărat laborator de situaţii în care adaptezi şi faci compromisuri! Pentru binele tău, pentru binele altora!

Și când vorbesc despre "ne obligă", nu vorbesc în sensul de condamnare, de constrângere fără a avea un drept la replică! Ni se respectă dreptul acesta și liberul arbitru! Altceva vreau să spun! Anume că ni se dă șansa de a juca diferite roluri, prin care învățăm diferite lecții, oblilgați să devenim creativi, pentru a deveni adaptați și pentru a ne mișca continuu... Punând în practică mai mult sau mai puțin conștient schema biologului Johannes von Uexküll (relația cauzală dintre sistemul receptor și sistemul efector, dar și apelarea la sistemul simbolului), schemă ce mă obligă să trăiesc propria dimensiune a realității personale, dar și să-mi transform viața intim și exterior!

Tocmai această esență care mă definește, anume creativitatea, nu a fost ușor de descoperit.

1. În primul rând, a necesitat un efort permanent, unde termenul trebuie a fost prezent, a fost viu, a devenit lege, împingându-mă mereu să încerc lucruri noi, să mă provoc permanent, dar și să părăsesc calea care îmi opunea cea mai mică rezistență.

2. În al doilea rând, am învățat că pentru a deveni mai creativ, pentru a fi și mai bine adaptat, uneori am forțat granițile. Chiar și atunci când știam că pot deranja (căutarea unui adevăr spiritual dincolo de tradiții, dogme, docrine sau anumite cutume), mi-am zis că trăirea religioasă trebuie înainte de toate cunoscută prin experimentare și observare, trăită de mine intim și exterior, nu prin prisma altora, fie ei, cei mai renumiți sfinți sau oameni îmbunățățiți! Doar așa mi-am primit răspunsurile, și convertirile intime. Trăind eu, mai „evoluat” și mai adaptat mediului meu.

3. În al treilea rând, am învățat că trebuie să creez ceva, care nu a fost nici nou, nici prea familiar, dar care era în mine și care trebuia scos din adâncimea intimității mele. Am creat gânduri, cugetări, reflecții care m-au vindecat de neliniști, de temeri, am creat drumuri pe care le urmez din momentul actului de creație timpuriu, fără a-mi aduce prejudicii în prezent. Am creat viziuni și convingeri care m-au făcut să cred mai mult în mine, în Creator, în intuiția care-mi spune ce proiecte să fac pentru a schimba mediul înconjurător în mai bine. Am învățat să fiu mai om, lângă oameni! (cel puțin așa sper, iar dacă greșesc acest fapt este un prilej să mai culeg o lecție...)

4. În al patrulea rând, creativitatea nu a apărut fără riscul eșecului. De aceea în timp, am învățat să nu mă tem de eșec, din contră, mi-am spus că: Nu știu cum sunt îngerii, însă știu cum suntem noi, oamenii. Fiecare tindem către ceva și către acest ceva nu știu altă cale decât calea eșecului, a căderii și apoi a înălțării către o devenire mai bună. Doar așa am evoluat. Eșecul nu este un blestem, ci este o cale.[1]

Așadar, pentru a deveni, pentru a ne adapta, noi toți trebuie să urmăm calea creativității, prin încercarea lucrurilor noi, prin provocarea părăsirii căilor care ne opun chiar și cele mai mici rezistențe, prin forțarea granițelor impuse mai mult sau mai puțin de noi, prin crearea unor lucruri, dar și prin acceptarea temerilor și posibilitatea atingerii eșecului.

Așa cum spune același profesor citat la început, ”omul nu se poate sustrage propriilor împliniri”, iar deteriorarea naturii umane de care vorbește Rousseau, poate fi de departe greșită sau cel puțin parțial adevărată!

Noi putem face multe, dacă vrem. Putem deveni mai buni și utili dacă folosim totul pentru a face și împlini acest lucru.

Să ne gândim la notele muzicale! Sunt puţine, însă în mii de combinaţii, prin ele compozitorii dau naştere unor capodopere!

Puţine note, pot crea infinite piese, cu valori ce fiinţează chiar în timpul ce trece, până în momentele de mâine...

Aşa şi noi! Să nu ne speriem că avem puţin, mai degrabă să ne întrebăm cât putem face cu ceea ce avem şi mai ales ce putem face!

Prin tot ceea ce facem, și în ceea ce mă privește, în sensul trăirii, noi urmăm o relație ascendentă către Împlinire. În acestă cheie înțeleg eu devenirea omului, ajutat fiind de ingredientele creativității!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cele mai obișnuite tehnici de manipulare folosite de specialiști sau nu, ieri și azi

Conturi neachitate

Cristina si mielul ei

De ce să scrii cu diacritice?