Argumentul ontologic pentru existența lui Dumnezeu

Unul dintre cele mai fascinante argumente pentru existența unui Dumnezeu cu totul perfect este argumentul ontologic. Practic, dintre cele trei concepții ontologice (teistă, panteistă, ateistă) concepția teistă este cea care îi atribuie lui Dumnezeu rolul principal în ceea ce privește nașterea Universului, fiind sursa infinită a posibilităților și legilor după care creația este guvernată, fără a se confunda cu ea, EL fiind primordial și transcendent în raport cu lumea.

Deși există numeroase argumente pentru existența unui Creator prezent, toate au scopul de a arăta că este contradictoriu să negăm că există o ființă inteligentă, în condițiile în care urmele inteligenței superioare sunt prezente până și în matematica petalelor de flori.

Astfel, pe această linie generală de argumentare, este un adevăr necesar că o astfel de ființă există; iar această ființă este Dumnezeul teismului occidental tradițional.

Majoritatea argumentelor pentru existența lui Dumnezeu se bazează pe cel puțin o premisă empirică. De exemplu, versiunea "de reglaj fin" al argumentului de proiectare depinde de dovezile empirice ale designului inteligent.

Nu se poate dovedi cu metodele științei clasice existența lui Dumnezeu, dar prin observație și făcând apel la ce este ascuns în spatelor legilor care ne guvernează pe noi, dar și la ceea ce face posibil legătura dintre corpurile cerești și a spațiului dintre aceste corpuri, putem întelege că designul inteligent a tot ceea ce vedem și nu vedem, nu este apărut întâmplător.

Dimpotrivă, argumentele ontologice sunt conceptuale în sensul aproximativ următor: la fel cum propozițiile care constituie conceptul de burlac implică faptul că fiecare burlac este mascul, propozițiile care constituie conceptul lui Dumnezeu, conform argumentului ontologic, implică faptul că Dumnezeu există. Există, bineînțeles, această diferență: în timp ce conceptul de burlac conține în mod explicit propunerea că burlacii sunt necăsătoriți, conceptul lui Dumnezeu nu conține în mod explicit nicio propunere care să afirme existența unei astfel de ființe.

Chiar și așa, ideea de bază este aceeași: argumentele ontologice încearcă să demonstreze că putem deduce existența lui Dumnezeu din chiar definiția lui Dumnezeu.

Asemenea lui Pascal, mulți oameni pariează pe existența unui Arhitect, pentru că legile fizice, legile chimice, legile muzicale etc., arată și dovedesc în fiecare zi prezența inteligenței, inteligență ce nu poate fi creată de nimic și din nimic, nici de haos și nici într-o dezordine lipsită de sens.

În cunoscuta lege a entropiei, intervine Ordinea pentru a da sens materiei, pentru a o ordona, spre a așeza așeza atomii într-un șablon funcțional, pentru a fi utili! Ce este această ordine și de unde vine ea? Ar fi la fel de contradictoriu să credem că ordinea ar fi guvernată de un haos sau de un nimic.

În acest sens, dacă argumentul ordinii, poate arăta prezența unei inteligențe în toate aspectele vieții de aici și din univers, atunci și calea ontologiei teiste, cel puțin în acest moment, pentru o bună parte a lumii reprezintă alegerea care aduce liniștea interioară, în defavoarea dezbaterile uneori prea inutile, pline de zgomot și zgură.

” Dacă există Dumnezeu şi nu cred, atunci am pierdut totul.” B. Pascal