De ce să scrii cu diacritice?

Sursa foto: Ziarul Metropolis
De ce să scrii cu diacritice? În primul rând pentru că așa este corect. Scrii în limba ta și nu în una ciuntită. 

În al doilea pentru că arăți respect celui cu care comunici în scris. 

În alt treilea rând pentru că nu lași loc confuziilor să apară în procesul comunicării.

Dacă pentru primele două motive, unii din noi ar putea zice pas, cel puțin pentru al treilea motiv ar trebui să se mai gândească (cu toate că ar trebui să le ia în considerare și pe primele). 

Să începem de la un simplu exemplu. Eu sunt român. Dacă scriu român fără diacritic, rezultă că sunt roman. Ori eu cunosc că realitatea este alta, cel puțin în CI și în pașaport. 

Un alt exemplu: Mihai are două fete! Dacă notez cuvântul "fete" fără diacriticul "ț", înțeleg că Mihai are două fiice. Dar dacă adaug diacriticul “ț”, înțeleg foarte simplu că Mihai are două fețe, deci este un om care poartă măști, este duplicitar. 

Alte exemple: Ioana are nevoie de o fisa... (Fisă sau fișă?). Observați confuzia dacă nu adăugăm diacriticul în cuvânt. 

Lui Ioan “Un sfant i-ar putea fi de ajutor”. Ce inteleg de aici? Mai nimic! Dar dacă pun/notez diacriticul “â”, rezultă un sfânt, iar dacă pun diacriticul “ț” rezultă alt sens… 

De ce mai este important să scriem cu diacritice? Din cauza înțelegerii timpului și a acțiunii exprimate prin verb. Ea căuta… Ea caută… Fără notarea diacriticului nu înțelegem desfășurarea în timp a acțiunii. 

Regula punerii diacriticelor este valabilă atât în scrierea cu litere mici, cât și în scrierea cu majuscule. Fac excepții abrevierile. Invătământ la Distanță (ID) etc.

Dincolo de această regulă este important să învățăm să facem acest lucru, pentru că așa este corect și cel mai important elimini confuziile, chiar și pe cele mai comice: Ea se mărită cu Vasilica. Sau Vasilică? (azi se poate, dar vorbesc de situațiile generale).  

Unde să scriem cu diactritice? În orice loc scrieți românește. La școală, în comunicările electronice, în platformele social media,  în media online  etc.

Dacă dețineți sau administrați site-uri, este bine să știți că textele voastre sunt mai bine cotate și indexate de motoarele de căutare dacă sunt scrise cu diacritice, decât dacă sunt fără diacritice. Iată încă un avantaj pentru cei pasionați de online și de scrisul în acest mediu.

Toate bune!
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Interviurile Performeri România. Profesor Constantin Cucoș. Iulie 2018

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Motivarea resursei umane. Nevoia de recunoaștere

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi

Din nimic a luat nastere Universul?