Spovedania BOR. Spovedania noastră. Spovedania creştinismului.

Spovedania este un act întim ce îl facem în anumite contexte: la Biserică, în cuplu, între prieteni, într-un anumit sens între pacient şi terapeut! Are rolul de a elibera mintea de presiunea greşelilor şi de a mângâia sufletul cu medicamentul împăcării şi al liniştii. Totodată, ne face conştienţi de micimea noastră şi de faptele noastre făcute în anumite momente ale vieţii.

Dacă e făcută sincer, conştientizând posibilităţile ce se nasc din ea pentru vindecarea noastră, actul spovedaniei este cu adevărat un proces terapeutic: spiritual pentru credincioşi, terapeutic (în sensul medical al termenului) pentru cei ce nu sunt afiliaţi unui crez filosofic sau religios.

În acest context, astăzi, BOR este lovită în sânul ei de diferite scandaluri cu tentă sexuală, nu oriunde, ci la cele mai înalte scaune ierarhice. Episcopul Huşilor a fost recunoscut de către Patriarhia Română, în urmă dezvăluirilor făcute în presa tabloidă, întreţinând relaţii sexuale cu bărbaţi tineri. (posibil stundenţi la teologie).

Pe lângă implicaţiile de ordin dogmatic şi religios, şi fără precedent în istoria ei (cel puţin mediatic), BOR primeşte frontal o lovitură de imagine fără precedent! I s-a descoperit păcatul ce se bănuia că-l are.  Nu are rost să mă implic într-un proces de judecată. Nu este intenţia mea. Însă ceea ce cred acum că ar trebui să facă BOR, constă în a lua o atitudine corectă faţă de ea, faţă de enoriaşii ei şi mai ales faţă de societate. Atituniea corectă ar fi să se spovedească. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Altfel, orice întârziere şi tegiversare, ar produce mult mai multe daune de imagine şi încredere asupa acestei insituţii.

De această  dată ar trebuie singură să iasă în faţă şi să-şi recunoască greşelile. Până la urmă este o instituţie condusă de oameni, la fel de capabili să cadă în greşeli.

Să nu uite cuvintele: "Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă." Marcu, 2:17

E cât se poate de omeneşte a greşi, dar atunci când greşeşti e cu atât mai important să recunoşti că ai greşit. Iar dacă vorbim de BOR, este cu atât mai sănătos să nu ascundă faptele acestea, pentru că mai târziu ele oricum vor ieşi la iveală. Apoi, ascunzând adevărul, ceilalţi nu fac altceva decât să devină părtaşi neadevărului, adică nişte mincinoşi care cer încredere de la populaţie. Ceea ce este cam greu de imaginat să o primească de la oameni. (excludem pe cei naivi în această ecuaţie)

Este valabil şi pentru celelalte biserici şi în general pentru întreagă creştinătate. (Acum trebuie făcută şi o analiză a  titulaturilor - Prea Sfinţia Sa... Sunt prea lipsite de smerenie şi mult mai înalte, pompoase faţă de tiulatura simplă, preferată de Iisus -  "Învăţătorule". Măsura realităţii ar fi bună pe acest pământ.)

Acum, noi avem nevoie de deschidere şi sinceritate din partea ei. Ca exemplu să-l ia pe Petru! A trădat, a plâns şi apoi s-a ridicat pentru a conduce oamenii la frumuseţile creştinismului: iertarea,  mântuirea, dragostea necondiţionată, creşterea omului interior după multe căderi, şansa care i se dă pentru a fi altfel, de a fi altfel, în lumea principiilor înalte, chiar dacă nu sunt bun. Adevărate medicamente!

Pentru noi ceilalţi, a da cu pietre este foarte asemănător cu a fi în locul lor. "Nu judecaţi, că să nu fiţi judecaţi." Matei 7:1,2. Cine nu greseşte? Cine?

Fapta aruncării pietrei fără discernământ, cu ură şi dispreţ, nu ne deosebeşte de cel care face greşeli, din contră, poate ne face să fim mai căzuţi decât cel ce a greşit! A arunca judecaţi fără a sta să le gândeşti în timpul şi după cocteilul de emoţii încercat, înseamnă a te poziţiona greşit în faţa problemei. Pentru că emitem judecăţi atunci când avem emoţii şi aşa cum se întâmplă de obicei, emoţiile în stările de tensiune (negative) ne lasă fără discernământ, situaţie în care aruncăm în stânga şi-n dreapta cu noroi verbal, cu încărcătură sentimentală mai mult decât vulgară!

Şi iată că cel care credeam despre mine că sunt mai bun, mă aflu în situaţia de a fi mai abject! Îndreptarea nu se face cu ură emoţională şi verbală. Acestea nu sunt medicamente, ci otrăvuri pentru minte şi suflet!

Spovedania face bine tuturor părţilor, dacă primim cu adevărat şi conştient binefacerile ei! În aceste situaţii, fiecare dintre noi trebuie să ne îndepărtăm de păcatul care ne este mai aproape. Cel mai aproape de noi în situaţii asemănătoare şi în situaţii de criză, oricare ar fi ele!

Doar aşa, cred că ne putem defini ca oameni şi ne putem ajuta să ne dezvoltăm pentru a face un loc mai bun în noi şi lângă noi!
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi

Ce a funcționat bine în aceste zile fierbinți de toamnă?

Schimbările din teamă

Argumentul ontologic pentru existența lui Dumnezeu