Norvegia, ţara ce permite răpirea copiilor in mod legal!

În ultimul timp, în România se naşte un curent pentru susţinerea familiei Bodnariu, familie care în urma unui denunţ făcut de un cadru didactic din Norvegia, a rămas în luna noiembrie 2015 fără cei cinci copii, motivele fiind abuzul şi îndocrinarea religioasă (familia fiind creştină de orientare neoprotestantă). Nu sunt în măsură să trag concluzii în drept, necunoscând nici mediul juridic, nici legislaţia.

Totuşi, la o primă vedere după ce am citit articole de presă aş spune subiectv că în acest caz este cu siguranţă vorba de un abuz. Din punctul meu de vedere, acest abuz s-a născut în primul rând datorită unui climat, a unor politici, a unor practici de viaţă ce vin în contradicţie cu alte mentalităţi şi tradiţii ce nu sunt recunoscute în mediul norvegian, plus pe un alt fond ce ţine de alegerile făcute de poporul norvegian dupa anii 1940.

Că să înţelegem acest mediu total diferit de restul bătrânului continent (nu întâmplător nu au aderat la UE) trebuie să cunoaştem anumite date despre acest stat. Dincolo de bogăţia acestui stat, cu un PIB de aproximativ 550 miliarde de Euro, Norvegia se distinge prin anumite puncte de restul statelor din UE:

1. Norvegia este un stat aproape 100% laic. Doar 2% din cetăţenii ţării s-au declarat religioşi. Credinţa în Dumnezeu este considerată aproape o infracţiune la nivel general.
2. În Norvegia contează mai mult binele individului, nu al familiei. Statul consideră că este mai capabil să crească copilul decât familia.
3. Punctul 2 este legat de 3; dacă statul are putere asupra familiei şi are puterea de a lua copilul, tot acesta are şi dreptul de a-l plasa după voia lui într-o familie surogat. Acesta, prin anumite politici plăteşte foarte bine familia surogat, mai ales pe mama surogat. Remuneraţia în bani pentru aceasta ajunge până la 50000 euro pe an, primind şi multe alte facilităţi: mama surogat poate să nu mai muncească până ce copilul împlineşte 18 ani, aceasta fiind recompensată şi cu excursii de lux şi cu scutiri de taxe pe toată perioada în care creşte un copil ce nu îi aparţine.
4. Natalitatea în Norvegia este cea mai scăzută din UE şi această realitate este o cauză pentru care acest stat recurge la aceste gesturi absurde, criminale. Într-un fel crede că face bine, însă în realitate dă naştere unor probleme tragice luând copiii din familiile naturale.
5. Din această cauză, suicidul în rândul familiilor lipsite de copii (cărora le-au fost luaţi copilaşii), dar şi în rândul copiilor luaţi din familii este cel mai ridicat din Europa.
6. Homosexalitatea este în creştere. După anumite date, până în 2050 în Norvegia 90% din cetăţeni ei vor fi homosexuali.
7. Celula de bază într-o societate normală, cum este familia, nu va mai exista pentru că încă din prezent este atacată prin legi şi abuzuri din partea instituţiilor.
8. Gesturile de afecţiune normale pentru noi, într-o societate ca a norvegienilor sunt privite cu multă suspiciune. Pe un fond şi datorită unui complex istoric, afecţiunea şi gesturile afectuoase aproape sunt un lux. Prin anii '40, toţi copiii proveniţi din căsătoriile mixte (germano-norvegie) au fost luaţi cu forţa din familie şi duşi în centre de plasament unde voit au fost abuzaţi pentru că erau consideraţi bastarzi şi copii fără drepturi; rasiali la propriu din cauza faptului că acei copii nu erau 100% pur norvegieni! Acest complex şi vina acelor vremuri îi fac pe aceşti "civilizaţi" să fie atât de înguşti încât să vadă într-o îmbrăţişare a unui tată, drept un gest al unui pedofil.
9. 80% din norvegieni sunt deacord cu astfel de aberaţii. Dacă aceşti 80% cred aşa, cum să ne mai mire aceste răpiri la propriu a copiilor din sânul familiei.?
...
Atât timp cât într-o astfel de ţară există o lege care reglementează practica zoofiliei şi cu atât mai mult existenţa cluburilor cu animale ce sunt abuzate de "dobitoci cu raţiune", nu văd de ce nu ar pune în practică şi alte abuzuri, însă de această dată îndreptate împotriva oamenilor şi mai ales împotriva celor ce au alte practici decât ei! 

Să nu fiu înţeles greşit, nu tot poporul norvegian este înclinat spre zoofilie şi alte nebunii, însă nu m-aş mira ca cei care fac legea acolo să aibă legătură cu astfel de abuzuri sau să le spunem altfel, mai pe şleau, care permit răpiri de copii din sânul familiei! Altfel, cum ar apărea astfel de legi, dacă un legiuitor nu ar adera la astfel de practici?

Din această cauză, cred cu tărie că acea ţară care are astfel de legi, nu este în măsură să fie un exemplu de civilizaţie sau de moralitate! Pentru Norvegia este mult mai normal şi sănătos să aibă în sânul ei zoofili, în locul creştinilor practicanţi! Nu este o glumă ce scriu aici, însă este un adevăr. Câinii noştri comunitari au fost exportaţi în astfel de bordeluri atât în Norvegia, cât şi în Danemarca, Germania etc., pentru ca aceşti "civilizaţi" să aibă fantezii bolnave contra unei sume vehiculate de 150 Euro!
...
În fine, până la urmă este treaba lor! Pot sta cu capul în fecale dacă le place şi le satisface fantezia sexuală; însă cum Dumnezeu poate fi această ţară în măsură să fie o lumină călăuzitoare în materie de creştere a copiilor? 

Nu vreau să fiu în situaţia acestei familii (din câte am înţeles nu singura)! Cu siguranţă este cumplit să îţi vezi copilaşii luaţi, în ciuda greutăţilor cu care i-ai crescut, ca mai apoi nişte "civilizaţi" să considere că au tot dreptul să îi ia!

Ce lume? De unde atâta exces de zel şi ură împotriva părinţilor  şi de ce nu chiar împotriva oamenilor religioşi, indiferent de ce religie aparţin?
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi

Argumentul ontologic pentru existența lui Dumnezeu

Schimbările din teamă

Cele mai obișnuite tehnici de manipulare folosite de specialiști sau nu, ieri și azi