Ce am inteles din atentatele de la Paris?
Stim marea majoritate din noi
ce s-a intamplat saptamana aceasta la redactia publicatiei franceze Charlie
Hebdo.
Nu are rost sa amintesc cate victime au fost printre jurnalisti, printre civili, cati raniti grav au
fost spitalizati si ce unda de soc a produs la nivel mondial, prin intermediul
presei si a retelelor sociale. E mai mult decat regretabil ca s-a intamplat! Era bine daca nu se intampla! Eram castigati daca nu se pierdeau atatea vieti!
Nu m-am grabit sa pun pe
foaie o analiza, tocmai pentru a nu fi influentat de sentimentele imediate ce
apar intr-un astfel de episod al istoriei.
Iata-ma la cateva zile de la
aceasta tragedie, stand in fata laptopului si scriind despre ceea ce inteleg eu,
incercand sa creionez un tablou prin a raspunde la cateva intrebari!
In primul rand, de ce au murit
oameni?
Inca de la inceputul acestui
demers, consider ca indivizii care omoara in numele unei religii si a dumnezeului
ei, nu sunt in deplinatatea facultatilor mentale. Ma feresc sa-i fac nebuni,
eventual pot spune ca gradul de naivitate, prostie, incultura si lipsa unei
alegeri rationale ii fac sa recurga la asemenea gesturi extreme.
In ciuda acestei evidente,
omorul in numele unei filosofii, ajunge la final sa fie o nebunie, care omoara
si mutileaza oameni.
Cu toate acestea, din
nefericire la acest deznodamant nu se ajunge oarecum din intamplare. Aici
hazardul nu are ce cauta, ci alegerile facute in timp de ambele tabere.
Intr-un teritoriu si context
clar laicizat, datorita alegerilor facute atat de politicieni cat si de restul
populatiei, in Franta religia a ajuns sa fie ridicularizata, batjocorita la
nivel de filosofie, in egala masura fiind batjocorite simboluri sacre si
sentimentele celor ce cred in ele.
Presei si nu numai, i
s-a permis prin puterile date in spiritul libertatii de exprimare, sa isi
expuna parerile despre tot, cand si cum vrea, dupa bunul plac. Insa acest drept
nu este folosit intotdeauna corect!
Datorita acestui spirit s-au
schimbat multe in bine, de la politici sociale, pana la trasarea unui
comportament corect al politicienilor fata de cei care ii aleg.
Cu toate acestea, in timp au
aparut si anumite forme de abuzuri venite tocmai de la cei care au rolul sa
informeze corect, nu trunchiat si nu intr-un mod care sa lezeze sentimentele
religioase a unei comunitati foarte mare de cetateni francezi.
Vorbesc aici de abuzul de
libertate a celor de la publicatia satirica Charlie Hebdo. Nu de putine ori,
acestia, prin caricaturile lor,au luat in deradere si au profanat simbolurile
sacre ale religiilor, intr-un mod infantil, iresponsabil,nefiresc.
Foarte bine, exista libertate de
exprimare… dar pana unde?
Tocmai aceasta
iresponsabilitate de a trata cu usurinta in spatiul public anumite teme
sensibile ce pot aduce prejudicii imaginii unui simbol religios, dar si afectarea
unui sentiment delicat cum este cel de traire a sacrului, a facut ca astazi
multi dintre noi sa ne ingrozim de ce s-a intamplat.
Dupa cum am mai spus,
libertatea de exprimare este benefica, este o valoare ce trebuie castigata
mereu… Cu toate acestea, libertatea de exprimare pana unde poate merge pentru a
nu deveni un pericol?
Simplu, pana la acea situatie
in care prin dreptul meu de exprimare, nu incalc dreptui altui individ la
traire si aici vorbesc la trairea intr-o societate care are grija sa nu atace sentimentul
religios si simbolurile sacre a unei religii!
Odata incalcate aceste
drepturi, tu societate si presa (franceza si nu numai) nu poti spune ca mai
traiesti in spiritul democratiei. Consideri ca ai dreptul sa crezi ca dreptul
tau este mai important decat dreptul celul aflat in minoritate. Dar tocmai acesc
crez (nesanatos) da nastere in timp la astfel de drame si tragedii.
Jurnalistii publicatiei
Charlie Hebdo si-au asumat pericolele ce apar in urma publicarii caricaturilor
cu profetul Mohamed. Au mai fost publicate caricaturi si cu simbolurile
crestine, numai ca noi, crestinii nu am reactionat asa. Poate nu suntem atat de
pasionali si chiar daca am fi, nu este sanatos sa apelam la gloante.
Curentul “Je suis Charlie”
Asa ca, acum de ce atat tam-tam
si aderare la acest curent “Je suis Charlie”? Da, o societate in majoritatea ei
atee, adera la acest curent, dar eu personal
nu pot fi Charlie, pentru ca cei care au aderat la acest curent pot fi aceiasi
care nu s-au in momentul aparitiei caricaturilor care au luat in deradere
simboluri religioase. De multe ori nu am fost in acord cu purtarile si
gandurile exprimate ale celor ce se pretind lideri religiosi, insa aceasta
realitate nu m-a impins sa devin absurd si sa-mi bat joc de o istorie, de un simbol
a unei religii.
Cred, ca aderarea la acest curent
este la fel de iresponsabila ca si caricaturile in sine. Acest curent nu face
altceva decat sa legitimize comportamentul infantil a unei prese iresponsabile.
Nu intaresc ideea ca nu
trebuie sa ne exprimam, ci cred ca trebuie sa invatam cum sa ne exprimam
intr-un spatiu public multicultural. Un exemplu foarte bun pentru intreaga
lume, nu numai pentru Europa este Dobrogea. Aici de cateva sute de ani traiesc
in buna pace multe neamuri si multe religii. Exista diferente, dar acestea sunt
apreciate si puse in slujba binelui comun.
Uneori cenzura interioara aduce sanatate…
Cred in valoarea
comunicarii, asa cum cred ca jurnalistii de la publicatia franceza trebuiau sa
dea dovada de mai multa maturitate si responsabilitate in trecut. O anumita
cenzura in interiorul publicatiei, care sa vina din bun simt ar fi trebuit sa
existe. Nu trebuie facut un gest extrem pentru a creste tirajul fizic al
publicatiei, pentru a creste traficul in online, pentru a mentine si creste o
cifra!
Cenzura aceasta, ar fi
trebuit sa vina dupa cum am spus din bun simt, dintr-un respect anume, ce in
mod normal ia nastere din spiritul democratiei… Dar se pare ca tocmai acest
spirit democratic sau lipsa lui, a alterat judecata acelei publicatii, pana
acolo ca au terfelit si calcat in picioare, la propriu, valorile unei
comunitati, care neintamplator cred. Care la fel de neintamplator sunt cetateni
francezi, care muncesc, platesc dari si construiesc un viitor alaturi de
ceilalti.
De aceea, cand vorbim de
presa, aceasta nu trebuie bagata toata in aceiasi categorie. Cand s-au publicat
in trecut in Franta acele caricaturi, ele putea fi preluate si publicate si la
noi in Romania.
In ciuda tentatiei, ai nostri
jurnalisti de la publicatiile centrale au dat dovada de mai multa
responsabilitate, intelegand ce efecte pot decurge dintr-un act ce ataca
anumite simboluri sacre. A fost vorba de o cenzura interna, venita din
responsabilitate, bun simt si o anumita educatie sanatoasa. Atunci oamenii nostrii
de presa, au aratat ca se poate face presa, dar nu cu orice pret.
Presa noastra a inteles ca
are un rol, si anume acela de a pazi valorile unei filosofii, chiar daca nu
adera la ea. A inteles ca poate educa pana la urma, chiar daca educarea lor si al unui public o facea prin
intermediul unei cenzuri interioare, venita din libertatea de a alege sa
cenzurezi ce nu este sanatos pe termen lung!
Extremisti in ambele tabere
Am inteles din acest atentat
ca exista extremisti de ambele parti: unii folosesc cuvintele, altii gloantele.
In ambele cazuri se identifica comportamente cu o anumita incarcatura de
infantilitate, dar si cu anumite genuri de violente care pe termen lung nasc
astfel de efecte…
Si am inteles ca o parte din
cei afectati, cel putin afectiv adera la curente ce incurajeaza spiritul
Charlie Hebdo ( am aratat de ce nu e sanatos si de ce are limite). O alta parte
incurajeaza cealalta extrema, a crimelor si armelor in numele unei filosofii
(iar acestia prin actele sale nu fac altceva decat sa aduca si mai multe
prejudicii filosofiei pentru care ucid si mor).
Intre aceste doua tabere
apar alte doua parti si anume cei care nu adera la spiritul “Je suis Charlie”,
nefiind in acord cu modul in care o anumita parte din presa intelege sa faca journalism. O alta parte o
descoperim in cei care adera la miscarea “Not in may name”, formata din musulmani care dezaproba si
condamna felul in care aceasta religie este inteleasa si apara de extremist.
Ce este de facut?
Intre toate aceste tabere,
intre toti spectatorii mai mult sau mai putin avizati exista diferente de
opinii, de trairi, de intelegere a vietii. In ciuda lor, trebuie sa existe o
cale prin care toti sa se adune si sa vorbeasca, pentru a se cunoaste si pentru
a gasi solutii la problemele ce ii framanta.
Poporul francez, in mare
parte ateu (ceea ce nu inseamna ca sunt mai putin spirituali sau mai putin buni),
trebuie sa gaseasca solutii si legi pentru a raspunde nevoilor celor religiosi
si dincolo de legi, trebuie sa invete sa asculte opiniile celor ce nu adera la
curentul ateu si de ce nu, sa creeze un mediu politic si social dupa un model asemanator
celui dobrogean. Presa din Franta trebuie sa fie mai responsabila cu ceea ce
publica, caci nu toate subiectele sunt de vanzare.
Cei ce fac parte din
comunitati religioase, trebuie la randul lor sa fie mai intelegatori, iar
liderii lor, mai ales ce care recurg si incurajeaza la astfel de gesturi tragice,
trebuie sa inteleaga ca filosofia propovaduita de ei, nu este filosofia
intemeitorilor , ci filosofia mintii lor bolnave. A transforma religia intr-un
factor ce provoaca suferinta, e o nebunie ce trebuie tratata in spitalele de
specialitate, si nu o filosofie ce trebuie promovata intr-un spatiu public, cu
atat mai mult sufletelor slab pregatite si destul de naïve.
Toti acesti trebuie sa
discute, sa analizeze ceea ce au facut
pana acum, sa reconsidere crezul la care au aderat si sa vada daca tot ce au
ale a fost sau nu pus in slujba binelul comun.
Daca religia are rolul de a
educa spiritul in numele unei cauze bune si frumoase, tot la fel si presa are
rolul de a observa corect, de a transmite informatii, fara a uita un moment ca
aceaste date pot avea un rol educativ.
Toti trebuie sa respectam
dreptul altora, asa cum cerem la randul nostru sa ne fie respectate drepturile.
Altfel, “libertate,
egalitate, fraternitate” devine un slogan sec, fara putere si corespondent in
realitate!
Ioan Vasilescu
Comentarii
Trimiteți un comentariu