Ce am inteles din atentatele de la Paris?

Stim marea majoritate din noi ce s-a intamplat saptamana aceasta la redactia publicatiei franceze Charlie Hebdo. 

Nu are rost sa amintesc cate victime au fost printre  jurnalisti, printre civili, cati raniti grav au fost spitalizati si ce unda de soc a produs la nivel mondial, prin intermediul presei si a retelelor sociale. E mai mult decat regretabil ca s-a intamplat! Era bine daca nu se intampla! Eram castigati daca nu se pierdeau atatea vieti!

Nu m-am grabit sa pun pe foaie o analiza, tocmai pentru a nu fi influentat de sentimentele imediate ce apar intr-un astfel de episod al istoriei.

Iata-ma la cateva zile de la aceasta tragedie, stand in fata laptopului si scriind despre ceea ce inteleg eu, incercand sa creionez un tablou prin a raspunde la cateva intrebari!

In primul rand, de ce au murit oameni?

Inca de la inceputul acestui demers, consider ca indivizii care omoara in numele unei religii si   a dumnezeului ei, nu sunt in deplinatatea facultatilor mentale. Ma feresc sa-i fac nebuni, eventual pot spune ca gradul de naivitate, prostie, incultura si lipsa unei alegeri rationale ii fac sa recurga la asemenea gesturi extreme.

In ciuda acestei evidente, omorul in numele unei filosofii, ajunge la final sa fie o nebunie, care omoara si mutileaza oameni.

Cu toate acestea, din nefericire la acest deznodamant nu se ajunge oarecum din intamplare. Aici hazardul nu are ce cauta, ci alegerile facute in timp de ambele tabere.

Intr-un teritoriu si context clar laicizat, datorita alegerilor facute atat de politicieni cat si de restul populatiei, in Franta religia a ajuns sa fie ridicularizata, batjocorita la nivel de filosofie, in egala masura fiind batjocorite simboluri sacre si sentimentele celor ce cred in ele.

Presei si nu numai, i s-a permis prin puterile date in spiritul libertatii de exprimare, sa isi expuna parerile despre tot, cand si cum vrea, dupa bunul plac. Insa acest drept nu este folosit intotdeauna corect!

Datorita acestui spirit s-au schimbat multe in bine, de la politici sociale, pana la trasarea unui comportament corect al politicienilor fata de cei care ii aleg.

Cu toate acestea, in timp au aparut si anumite forme de abuzuri venite tocmai de la cei care au rolul sa informeze corect, nu trunchiat si nu intr-un mod care sa lezeze sentimentele religioase a unei comunitati foarte mare de cetateni francezi.

Vorbesc aici de abuzul de libertate a celor de la publicatia satirica Charlie Hebdo. Nu de putine ori, acestia, prin caricaturile lor,au luat in deradere si au profanat simbolurile sacre ale religiilor, intr-un mod infantil, iresponsabil,nefiresc.

Foarte bine, exista libertate de exprimare… dar pana unde?

Tocmai aceasta iresponsabilitate de a trata cu usurinta in spatiul public anumite teme sensibile ce pot aduce prejudicii imaginii unui simbol religios, dar si afectarea unui sentiment delicat cum este cel de traire a sacrului, a facut ca astazi multi dintre noi sa ne ingrozim de ce s-a intamplat.

Dupa cum am mai spus, libertatea de exprimare este benefica, este o valoare ce trebuie castigata mereu… Cu toate acestea, libertatea de exprimare pana unde poate merge pentru a nu deveni  un pericol?

Simplu, pana la acea situatie in care prin dreptul meu de exprimare, nu incalc dreptui altui individ la traire si aici vorbesc la trairea intr-o societate care are grija sa nu atace sentimentul religios si simbolurile sacre a unei religii!

Odata incalcate aceste drepturi, tu societate si presa (franceza si nu numai) nu poti spune ca mai traiesti in spiritul democratiei. Consideri ca ai dreptul sa crezi ca dreptul tau este mai important decat dreptul celul aflat in minoritate. Dar tocmai acesc crez (nesanatos)  da nastere  in timp la astfel de drame si tragedii.

Jurnalistii publicatiei Charlie Hebdo si-au asumat pericolele ce apar in urma publicarii caricaturilor cu profetul Mohamed. Au mai fost publicate caricaturi si cu simbolurile crestine, numai ca noi, crestinii nu am reactionat asa. Poate nu suntem atat de pasionali si chiar daca am fi, nu este sanatos sa apelam la gloante.

Curentul “Je suis Charlie”

Asa ca, acum de ce atat tam-tam si aderare la acest curent “Je suis Charlie”? Da, o societate in majoritatea ei atee, adera la acest curent, dar  eu personal nu pot fi Charlie, pentru ca cei care au aderat la acest curent pot fi aceiasi care nu s-au in momentul aparitiei caricaturilor care au luat in deradere simboluri religioase. De multe ori nu am fost in acord cu purtarile si gandurile exprimate ale celor ce se pretind lideri religiosi, insa aceasta realitate nu m-a impins sa devin absurd si sa-mi bat joc de o istorie, de un simbol a unei religii.   

Cred, ca aderarea la acest curent este la fel de iresponsabila ca si caricaturile in sine. Acest curent nu face altceva decat sa legitimize comportamentul infantil a unei prese iresponsabile.

Nu intaresc ideea ca nu trebuie sa ne exprimam, ci cred ca trebuie sa invatam cum sa ne exprimam intr-un spatiu public multicultural. Un exemplu foarte bun pentru intreaga lume, nu numai pentru Europa este Dobrogea. Aici de cateva sute de ani traiesc in buna pace multe neamuri si multe religii. Exista diferente, dar acestea sunt apreciate si puse in slujba binelui comun.

Uneori cenzura interioara  aduce sanatate…

Cred in valoarea comunicarii, asa cum cred ca jurnalistii de la publicatia franceza trebuiau sa dea dovada de mai multa maturitate si responsabilitate in trecut. O anumita cenzura in interiorul publicatiei, care sa vina din bun simt ar fi trebuit sa existe. Nu trebuie facut un gest extrem pentru a creste tirajul fizic al publicatiei, pentru a creste traficul in online, pentru a mentine si creste o cifra!

Cenzura aceasta, ar fi trebuit sa vina dupa cum am spus din bun simt, dintr-un respect anume, ce in mod normal ia nastere din spiritul democratiei… Dar se pare ca tocmai acest spirit democratic sau lipsa lui, a alterat judecata acelei publicatii, pana acolo ca au terfelit si calcat in picioare, la propriu, valorile unei comunitati, care neintamplator cred. Care la fel de neintamplator sunt cetateni francezi, care muncesc, platesc dari si construiesc un viitor alaturi de ceilalti.

De aceea, cand vorbim de presa, aceasta nu trebuie bagata toata in aceiasi categorie. Cand s-au publicat in trecut in Franta acele caricaturi, ele putea fi preluate si publicate si la noi in Romania.

In ciuda tentatiei, ai nostri jurnalisti de la publicatiile centrale au dat dovada de mai multa responsabilitate, intelegand ce efecte pot decurge dintr-un act ce ataca anumite simboluri sacre. A fost vorba de o cenzura interna, venita din responsabilitate, bun simt si o anumita educatie sanatoasa. Atunci oamenii nostrii de presa, au aratat ca se poate face presa, dar nu cu orice pret.

Presa noastra a inteles ca are un rol, si anume acela de a pazi valorile unei filosofii, chiar daca nu adera la ea. A inteles ca poate educa pana la urma, chiar daca  educarea lor si al unui public o facea prin intermediul unei cenzuri interioare, venita din libertatea de a alege sa cenzurezi ce nu este sanatos pe termen lung!

Extremisti in ambele tabere

Am inteles din acest atentat ca exista extremisti de ambele parti: unii folosesc cuvintele, altii gloantele. In ambele cazuri se identifica comportamente cu o anumita incarcatura de infantilitate, dar si cu anumite genuri de violente care pe termen lung nasc astfel de efecte…

Si am inteles ca o parte din cei afectati, cel putin afectiv adera la curente ce incurajeaza spiritul Charlie Hebdo ( am aratat de ce nu e sanatos si de ce are limite). O alta parte incurajeaza cealalta extrema, a crimelor si armelor in numele unei filosofii (iar acestia prin actele sale nu fac altceva decat sa aduca si mai multe prejudicii filosofiei pentru care ucid si mor).

Intre aceste doua tabere apar alte doua parti si anume cei care nu adera la spiritul “Je suis Charlie”, nefiind in acord cu modul in care o anumita parte din presa  intelege sa faca journalism. O alta parte o descoperim in cei care adera la miscarea  “Not in may name”, formata din musulmani care dezaproba si condamna felul in care aceasta religie este inteleasa si apara de extremist.

Ce este de facut?

Intre toate aceste tabere, intre toti spectatorii mai mult sau mai putin avizati exista diferente de opinii, de trairi, de intelegere a vietii. In ciuda lor, trebuie sa existe o cale prin care toti sa se adune si sa vorbeasca, pentru a se cunoaste si pentru a gasi solutii la problemele ce ii framanta.

Poporul francez, in mare parte ateu (ceea ce nu inseamna ca sunt mai putin spirituali sau mai putin buni), trebuie sa gaseasca solutii si legi pentru a raspunde nevoilor celor religiosi si dincolo de legi, trebuie sa invete sa asculte opiniile celor ce nu adera la curentul ateu si de ce nu, sa creeze un mediu politic si social dupa un model asemanator celui dobrogean. Presa din Franta trebuie sa fie mai responsabila cu ceea ce publica, caci nu toate subiectele sunt de vanzare.

Cei ce fac parte din comunitati religioase, trebuie la randul lor sa fie mai intelegatori, iar liderii lor, mai ales ce care recurg si incurajeaza la astfel de gesturi tragice, trebuie sa inteleaga ca filosofia propovaduita de ei, nu este filosofia intemeitorilor , ci filosofia mintii lor bolnave. A transforma religia intr-un factor ce provoaca suferinta, e o nebunie ce trebuie tratata in spitalele de specialitate, si nu o filosofie ce trebuie promovata intr-un spatiu public, cu atat mai mult sufletelor slab pregatite si destul de naïve.

Toti acesti trebuie sa discute, sa analizeze  ceea ce au facut pana acum, sa reconsidere crezul la care au aderat si sa vada daca tot ce au ale a fost sau nu pus in slujba binelul comun.

Daca religia are rolul de a educa spiritul in numele unei cauze bune si frumoase, tot la fel si presa are rolul de a observa corect, de a transmite informatii, fara a uita un moment ca aceaste date pot avea un rol educativ.

Toti trebuie sa respectam dreptul altora, asa cum cerem la randul nostru sa ne fie respectate drepturile.

Altfel, “libertate, egalitate, fraternitate” devine un slogan sec, fara putere si corespondent in realitate!

Ioan Vasilescu