Presa, interesele si societatea protestatara

Protestul unei generatii si presa. Iata, ca dupa ceva vreme simt nevoia acuta de a aseza cateva cuvinte care sa descrie o situatie a presei observata in ultimile zile, odata cu protestele din Piata Universitatii dar si din celelalte piete din tara, pentru apararea Rosiei Montane.
Odata cu inceputul acestui protest al tinerilor si nu numai, un protest indreptat impotriva proiectului de exploatare, si odata cu trecerea zilelor, transformat intr-un protest impotriva clasei politice, presa a avut si nu prea un rol in mediatizarea acestui eveniment.
Cu interes, inca de la inceputul miscarii am urmarit cu atentie evenimentele si relatarile principalelor posture TV si surpriza nu m-a lasat cu gura cascata, din contra mi s-a confirmat o opinie care o avea de mult timp: parte, daca nu majoritatea presei nu mai poate fi echidistanta cand vine vorba de a relata o astfel de miscare, impotriva unui proiect care a pompat foarte multi bani in publicitate… si am sa explic si cauzele care transforma jurnalistii si institutiile de presa din care fac parte, in aparatori mai mult sau mai putin a cauzei unei generatii.
a.       Pentru inceput, pot spune ca putine posturi TV, au reusit sa fie alaturi de manifestanti inca de la inceputul protestului si aici pot numi posturile Realitatea TV, Nasul TV si Digi TV.
b.       Unele posturi au relatat cu partinire clara si fara lipsa de echidistanta, in ciuda faptului ca s-au autointitulat posturile care poarta si reprezinta vocea poporului. Aici e cazul postului Antena 3.
c.       TVR si Romania TV, B1 TV nu au relatat mai deloc, si mai mult de atat, au incercat sa suprapuna peste evenimentul manifestarilor din piete, alte asa zis evenimente, cum ar fi certurile comunitatilor de rromi, problema  continuitatii “regalitatii” in aceasta comunitate.
Din cauza acestor situatii in randul presei, piata nu a intarziat sa isi manifeste si lipsa increderii acordata ei in general, strigand ca presa romaneasca este mincinoasa…

Imaginea presei

Sa vedem, dupa cazuri de ce presa nu poate fi echidistanta, amintind aici ca nu toata presa a fost asa.
1.       In primul rand, presa activa, cea care a incercat sa relateze corect si echidistant problemele si doleantele manifestantilor, fie ca erau in piete sau in Rosia Montana au facut urmatoarele lucruri:
a.       Chiar daca au difuzat calupuri intregi de spoturi TV, platite de Gold Corporation, cu scopul de a convinge populatia sa fie pentru exploatarea in Rosia Montana, Realitatea TV, Nasul Tv si Digi TV au prezentat lucrurile intr-un mod diferit, lasand sa vorbeasca atat pietele, populatia din Rosia Montana, specialistii si nu  numai, pentru sau contra inceperii exploatarii.
b.       Posturile de mai sus au prezentat constant inca de la inceput evenimentele, si daca au fost prezenti din prima zi si au lasat toate partile sa vorbeasca, asa s-a intamplat pana in ziua anuntului facut de Victor Ponta (ca renunta la proiect).
c.       Posturile care fara vina lor au intrat in clasificare generala a pietei, si-au dat seama ca imaginea presei e afectata. Aseara (09.09.2013) la emisiunea lui Rares Bogdan de la Realitatea TV, l-am auzit spunand ca nu a inteles de ce piata a fost impotriva intregii prese. Cu toate acestea, a inteles si raspunsul lui pe langa ca a fost sincer, cred ca a fost si adevarat: a inteles ca si Realitatea TV face parte din presa romaneasca.

2.       Posturile care au prezentat evenimentele cu partinire si fara echidistanta (Antena 3), au facut acest lucru, in ciuada faptului ca s-au declarant vocile poporului. Am observant cu cata insistenta si frecventa au difuzat clipurile Gold Corporation, imediat dupa transmisiile scurte facute din piata sau dupa dezbaterile neechilibrate asupra subiectului Rosia Montana. Acest lucru m-a facut sa cred ca lipsa echilibrului in difuzarea pe larg a evenimentului se datoreaza urmatoarelor:
a.       Interesul financiar dicteaza. Daca la evenimentele de anul trecut, odata cu protestele impotriva regimului Basescu si PDL, vocile Antenei 3 erau implicate mai mult de 100% in mediatizarea evenimentelor din 2012, anul acesta, unele voci (Mihai Gadea, Mircea Badea) au aratat ca nu rezoneaza cu populatia, decat doar daca interesul lor este acelasi cu al populatiei. In acest context, se ridica un semn de intrebare: mai reprezinta ei vocea unui popor, daca ei se implica doar atunci cand conjuctura le convine?
b.       Nu au aratat constanta. Si-au adus aminte sa faca dezbateri si oarecum tonul lor pentru sustinerea pietei a crescut ieri, insa doar dupa ce Crin Antonescu a dat vot negativ impotriva proiectului (fiind singurul care si-a asumat acest lucru). Ce imi ararata aceasta schimbare de ultim moment? O atitudine duplicitara, asemanatoare premierului Ponta:  voteaza pentru proiect din postura de conducator al guvernului si impotriva din postura de deputat. Ori e alba, ori e neagra. Ori esti ori nu esti vocea poporului! Ma tem ca aceasta atitudine le va scade audienta si cu siguranta si simpatia in randul telespectatorilor.
3.       Cat despre posturile care nu au prezentat mai deloc evenimentele din piata sau care au incercat sa suprapuna alte “evenimente” din comunitatile “regilor” rromi, ce pot spune? TVR este controlat politic, in ciuda faptului ca nu ar trebui sa fie asa, pentru ca este o institutie sustinuta din bani publici, iar Romania TV, a devenit o televiziune tabloid.

Concluzii

Concluzia finala este desfasurata in patru puncte. Pentru inceput, posturile TV si jurnalistii pentru a fi credibile si credibili ar trebui sa prezinte echidistant, constant si corect evenimentele, oricare ar fi natura lor, altfel sa nu se mire de ce populatia in anumite momente generalizeaza intr-un fel sau altul.

In alta ordine, presa trebuie sa aiba constanta in ceea ce zice si face, asumandu-si si un rol de pazitor al democratiei, printr-o filosofie a eticii jurnalistice, care sta mai presus de interseul financiar sau al unui partid sau patron.

In al treilea rand, presa si jurnalistii nu ar trebui sa fie deserviti anumitor filosofii politice, mai ales atunci cand populatia incepe sa prinda viata si civismul este prezent dupa multi ani de tacere. Oamenii din piata, se manifesta si pentru ei, jurnalistii.

In ultimul rand, vocea social media e din ce in ce mai puternica si posibilitatea ca eu, altul si altii sa ne informam din ea, e mult mai la indemana decat a fost in urma cu multi ani! Oamenii si cu atat mai mult tinerii, nu mai pot fi mintiti.

Un crez marturisit

Mi-ar face placere sa stiu ca aceasta miscare va continua, insa si mai mult m-ar incanta daca miscarea aceasta nu ar fi singura si nu doar impotriva acestui subiect. Societatea e vie atunci cand are anticorpi ca aceasta generatie din care si eu fac parte. Cu cat o societate are nuclee de anticorpi care sa reactioneze impotriva mai multor probleme de sanatate care le are, cu atat acea societate devine din ce in ce mai sanatoasa. In aceasta situatie este si Romania!

Cred acum ,ca singura solutie pentru Romania este protestul, impotriva unei clase de politicieni surde de 24 de ani. Cred ca protestul generatie noastre si nu numai poate sa schimbe atitudinea autista a omului politic, care traieste intr-o realitate paralela fata de majoritatea populatiei…

Cred si voi protesta, in cuvant si in fapta impotriva celor care se simt stapani si nu reprezentantii nostril! E crezul in care cred si care il asum cu tarie!




Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Din nimic a luat nastere Universul?

Puţin despre alergare!

Cadoul

Indiferenţa doare