Călăuza

Câţiva oameni dornici să călătorească pe munţi, au ajuns odată pe un vârf de unde nu mai puteau face un pas nici înainte, nici înapoi. Fiindcă se însera, se pregăteau să rămână acolo. Un ciobănaş care păştea turma pe un alt vârf a văzut situaţia în care se aflau călătorii. Coborând stânci şi trecând prăpăstii, neoprit nici de mărăcinii din cale, nici de pietrele ascuţite, a ajuns la ei istovit şi le-a spus: "Am venit să vă arăt drumul, ca să ieşiţi din încurcătura în care vă aflaţi." Toţi s-au bucurat. Numai unul l-a măsurat pe băiat de sus până jos şi l-a întrebat: "Unde-ţi este dovada că ne poţi fi călăuză?" Băiatul a rămas mut câteva clipe, după care le-a arătat genunchii însângeraţi şi mâinile zgâriate şi le-a spus: "Nu sunt acestea destulă dovadă?" Toţi s-au ruşinat şi l-au urmat pe tânărul conducător care-şi vărsase sângele ca să-i scape pe ei."