Cadoul

O fetiţă avea o păpuşă frumoasă la care ţinea foarte mult. Îi plăcea să stea cu ea de vorbă şi o scotea adesea la plimbare.
Într-o zi fetiţa îşi puse păpuşa în cărucior şi ieşi cu ea în stradă. Deodată apăru în cale o altă fetiţă cu o păpuşă de cârpă în braţe. Purta o rochiţă veche şi spălăcită şi avea o înfăţişare sărăcăcioasă. Prima fetiţă îşi privi frumoasa păpuşă şi zise:"Odorul meu, mă bucur din suflet că nu eşti ca păpuşa asta de cârpă, urâtă şi nespălată".
Dar fetiţa săracă îşi iubea şi ea păpuşica. Ea îi tot vorbea şi o dădăcea, ţinând-o în braţe, pentru că nu avea un cărucior frumos pentru dânsa.
De după colţ apăru deodată un camion în plină viteză. Fetiţele săriră într-o parte şi cea săracă scăpă jos păpuşa de cârpă. Roţile camionului o striviră pe loc sub ochii înspăimântaţi ale celor două copile. Fetiţa săracă se plecă peste păpuşica ei şi izbucni într-un plâns amar, privind la cârpa strivită în noroi. Comoara ei pierise sub roţile camionului. Ce să facă ea acum? Cu cine să se joace?
Văzând-o singură şi nemângâiată, fetiţa cu păpuşa cea frumoasă se apropie de dânsa şi-i puse mâna pe umăr, căutând să o mângâie. Dar sărmana fetiţă plângea tot mai amarnic. Atunci noua ei prietenă îi întinse păpuşa ei şi-i spuse: "Ia-o, ţi-o dăruiesc. E cea mai frumoasă păpuşă! Vei fi fericită cu dânsa". Ea îşi îmbrăţişă şi-şi sărută pentru ultima oară pănuşa şi o întinse fetiţei înlăcrămate, căreia nu-i venea să-şi creadă ochilor. "Cum, mi-o dăruieşti mie? Nu-mi vine să cred!" exclamă ea, dar noua ei prietenă se repezi într-un suflet acasă, ca nu cumva între timp să se răzgândească.
Ajungând în prag, ea se aşeză şi-şi privi cu amărăciune căruciorul gol. La etajul cel mai de sus al clădirii vecine locuia o bătrână. Ea asistase la întreaga scenă petrecută sub ferestrele ei şi devenise astfel martora întâmplătoare a acestei emoţionante istorii.
Peste câteva zile ea veni cu o cutie mare în braţe şi sună la uşa casei unde locuia fetiţa ce-şi dăruise păpuşa.
Mama fetiţei deschise uşa şi vecina îi întinse cutia, spunându-i că a adus o păpuşă frumoasă pentru fetiţa ce-şi dăruise păpuşa iubită unui alt copil. Mama îşi chemă fiica, îi explică motivul vizitei acelei femei şi-i arătă cutia. Fetiţa o deschise. Noua păpuşă era mult mai frumoasă decât cea veche. Fetiţa era fericită şi repeta mereu că nu vecina, ci Dumnezeu îi trimisese păpuşa. Mama îi împărtăşea părerea, pentru că o învăţa de mică să fie mărinimoasă şi să aibă grijă de cei săraci. Ea îşi vedea acum roadele poveţelor şi-şi tot ştergea ochii, râzând şi plângând deopotrivă, sărutându-şi fetiţa şi mulţumindu-i lui Dumnezeu şi bunei vecine.

Comentarii

  1. frumoasa poveste sa va dea DUMNEZEU intelepciune sa mai scrieti si alte povesti

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc mult pentru binecuvantatare! Mi-ar fi placut sa scriu eu aceasta poveste, insa eu sunt doar o mica furnica care doar aduna pentru mine, pentru dumneavoastra... spre folosul nostru!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi

Argumentul ontologic pentru existența lui Dumnezeu

Omul lingusitor

Ce a funcționat bine în aceste zile fierbinți de toamnă?