Iisus Hristos, duşmanul lumii...

Mulţi dintre creştini spun că Mântuitorul Iisus este blând, credincios, iubitor şi un prieten al omului, ceea ce nu este greşit, însă cu multă îndrăzneala şi responsabilitate vă spun că dincolo de aceste trăsături frumoase El mai este şi duşmănos… El este duşmanul lumii! O, poate deja mă judecaţi! Nu vă grăbiţi! O să-mi spuneţi că sunt deplasat când afirm aşa ceva, însă vă rog să mă credeţi că îmi asum ceea ce spun... Iisus Christos este cel mai mare duşman al firii acestei lumii!

Iată că omul, care face parte din lume şi aduce un aport important la zidirea ei, astăzi, poate mai mult ca niciodată (vedem prin diferite mijloace de comunicare) îşi maltratează mama care l-a născut şi crescut, o uită şi o omoară fără pic de milă. Omul nostru modern e golit de sentimentul responsabilităţii, îşi ucide fratele, îşi trădează semenul şi principiile sănătoase pentru dezvoltarea lui armonioasă. Lumea noastră secularizată, civilizată şi modernă, a scuturat valoarea din temelie, punând în loc ceea ce îi este potrivnic: lipsa bunului simţ, încălcarea legii, a justiţiei, a moralei, a eticii şi a minimei cuviincioşii. Firea normală de altădată, a lucrurilor bune, teamă sfântă şi sănătoasă, care punea pe un drum bun individul, au fost înlocuite de contrariul lor. Păcatul, viciul, prostia şi nebunia s-au înmulţit şi nu mai sunt condamnate într-un glas comun şi mai des de către liderii responsabili cu sănătatea societăţii şi a individului la nivel global. Sub toate formele posibile, ceea ce este păcat este considerat normal. Dragostea dintre oameni s-a răcit. Căldură binelui, fapta bună şi lumina adevărului se mai zăresc pe ici, pe colo…

Omul a cules mai mult gunoiul anormalului şi a proslăvit putoarea nebuniei lui, până într’acolo încât a fost învins în firea lui omul cel bun, neducând nici minimul război cu sine, cu firea cea nebună a păcatului. Însă ştie a duce război cu fratele sau, până acolo încât caută să-i ia totul: locul sau identitatea , libertatea, gândul, simţirea şi avuţia sa. Dacă se poate, îl ingenunchiază.

Şi nu numai că nu duce un război cu firea sa nebună, şi nu numai că se pune împotriva fratelui său, dar îşi distruge şi casa şi pe cei care locuiesc în ea. Iată că bietul nostru pământ, a slăbit şi mai slăbeşte datorită bolii provocate de cel ce avea datoria să-l îngrijească. Omul a îmbolnăvit cu infecţia lui pământul. Lăcomia omului seacă puterea pământului şi lupta pentru supremaţie între popoarele mari, face în aşa fel încât cei care se îmbogăţesc şi pun mâna pe putere, să uite de cel mic. Această filosofie, de a-ţi construi bunăstarea pe seama umilinţei şi însărăcirii celuilalt considerat mai slab, nu e sănătoasă şi nici fericire nu aduce, indiferent de partea în care te afli. Cel ce este în acord cu acest mod de a câştiga fericirea şi bunăstarea sa, decade din demnitatea umană, îşi câştigă dreptul de a fi o fiară, devine un luptător împotriva normalului, a umanităţii, a omului.

Da, Iisus Christos este duşmanul lumii, dar nu al omului, ci a lumii care nu se aseamănă cu chipul Său. El a venit să vindece şi să mântuiască lumea, dar nu pe toată… ci pe aceea care este cu El şi în El, nu pe aceea în care iubirea păcatului şi a firii nebune este lăudată şi gustată! Sabia adevărului şi a dreptăţii este leacul care aduce vindecarea. Rodul cules de fiecare om, pe care îl dă Iisus, în dreptatea Sa care se va împărţi atunci când va veni să judece viii şi morţii va fi averea celui drept. 

Iisus este duşmanul acestui plan şi a acestei viziuni despre construirea vieţii pentru oameni şi între oameni. Pentru că arhitectura Lui nu seamănă cu cea a omului.

Nu vrea pierderea şi moartea lumii, ci vrea câştigarea ei pentru Împărăţia ce va să vie. Dar pentru aceasta, lumea are nevoie de medicamentul Său: sângele Lui, credinţa şi harul gratuit, urmarea în El, imitând totul în conduita Sa aratată pe pământ prin smerenie, bunătate, lacrimă, însetarea şi flămânzirea pentru dreptate, răbdarea greutăţii, împlinirea dragostei în faptă, pacea şi gândul împăciuitor, iertarea, jertfirea pentru aproape… Acestea sunt ingredientele medicamentului aplicat de Iisus, bisturiul care îndepărtează tumoarea şi vindecă cancerul firii de ceea ce nu este a firii de sus!

Cu firea vindecată şi împăcată cu Dumnezeu, Iisus nu poate fi duşman, dar nici prieten cu ceea ce îi este împotrivă. Iată sensul duşmăniei Sale faţă de lume, dar nu a întregii lumi, nu faţă de om, ci faţă de firea stricată care nimiceste pe om!

Creştinul trebuie să conştientizeze şi să înveţe că nu e de ajuns a fi creştin doar cu numele, ci trebuie să fie mult mai mult de atât. Să fie conştient că poate fi un locuitor al Împărăţiei încă de aici, dar atât de conştient încât să fie serios în a urma nu viziunea lui, ci a Arhitectului care a gândit altceva pentru om! Căci planul cetăţii din cer e planul Lui pentru cetatea şi locuitorii de aici: “Aşa este cetatea lui Dumnezeu! În ea este Biserica celor întâi născuţi, duhurile drepţilor, adunarea sărbătorească a îngerilor, sângele izbăvitor al Domnului, prin care toate s-au unit: cerul a primit pe cele de pe pământ, pământul a primit pe cele din cer, iar pacea de mult dorită de îngeri şi de sfinţi s-a împlinit.” (1)

Dar acum, pentru a nu ne duşmăni cu firea de sus, să învăţăm a fi prieteni cu ea! Respectând acest lucru, vom fi în altă stare, nu în starea lipsită de deminitatea cetăţeniei unei împăraţii promise a fi de aur!
...
(1) Sfîntul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a treia, Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, pag.27
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Din nimic a luat nastere Universul?

Puţin despre alergare!

Cadoul

Indiferenţa doare