Chipurile lui Iisus şi închinarea omului...

Câte chipuri ale Mântuitorului zugrăvite de mâna omului cunoşti? Probabil unul, două, în funcţie de orientarea confesională, de naţionalitate şi cultura din care faci parte! 

La o simplă căutare pe internet, vei fi foarte surprins să găseşti un Iisus zugrăvit şi imaginat după chipul şi asemănarea omului, a culturii şi naţionalităţii din care face parte cel ce a zugrăvit imaginabilul chip al lui Iisus Hristos! 

Alb, galben, negru, Iisus francez, italian, german, grec, evreu, african, arab, etiopian, rus, chinez, japonez, filipinez etc., toate aceste chipuri făcând trimitere la cum Îl înţeleg oamenii şi cum Îl văd pe Iisus în raport cu viziunea fiecărei naţii şi culturi. Îl mai găseşti trist, serios, zâmbitor. Pot spune că este îmbucurător că în acest mod Iisus este “promovat” în lume. Şi totuşi… 

Aş zice că în momentul întrupării, Iisus şi-a asumat riscul de a fi zugrăvit în fel şi chip de cei ce aveau să-I slujească şi că prin acest risc asumat, omul, aşa cum înţelege el, este îndreptăţit să slujească chipului. Poate fi un argument, însă acest argument nu e suficient în sine şi până la urmă nu e suficiet sub nici un chip. Iisus a “mizat” pe om şi miza Lui nu a ţinut cont de “riscul” la care S-a supus. Totuşi, dincolo de riscul Său şi anume acela în care omul nu avea să înţeleagă cu adevărat misiunea Sa, El nu a dat înapoi în ciuda dificultăţilor întâmpinate în viaţa Sa pe pământ.

Aşa a făcut şi în legătură cu riscul de a fi imaginat de om în fel şi chip,  să-L pună pe un lucru pieritor şi de apucat cu mâna, gândind că acest lucru nu e în acord cu învăţătura Sa! El, în dragostea mare pe care o arată şi o dă omului, nu a făcut niciun gest de împotrivire prin ură şi pedeapsă asupra acestei practici până la urmă nebiblice (doar dacă vrem să acceptăm acest adevăr, vezi capitolul 4 si 5 din cartea Deuteronomul). Se ştie prea bine şi stă scris, că omul nu trebuie să slujească unui chip imaginat, ci trebuie să slujească în duh şi în adevăr, adică slujirea lui să nu fie condiţionat mijlocită de un lucru creat de om!

Unii îmi vor zice că închinătorul nu cinsteşte chipul şi nu îl slujeşte, ci se adresează prototipului! Dar oare câţi dintre închinătorii aceştia chiar simt şi gândesc aşa? Îmi este teamă că neînţelegând ce fac, până la urmă totul se rezumă la o formă de  idolatrie sau de animism (lat. animus “suflet” sau animă “suflare”; credinţă generată de o gândire antropomorfică, atribuind corpurilor organice şi anorganice calitatea de a găzdui spirite despărţite de corpurile lor)! 

Şi apoi, are nevoie Iisus de un chip înlocuitor, în momentul în care El este prototipul? Nu! Să nu uităm că Dumnezeu a vorbit cu Adam, cu Noe, cu Avram, cu Moise şi cu ceilalţi profeţi fără intermedierea unui lucru material, ci direct în natura Sa, fie faţă către faţă, fie prin viziuni sau vis, sau prin mesageri (îngeri)! Îndepărtarea de Dumnezeu, ne întoarce de la adevărata Lui "faţă", cea nevăzută, fiind cauza pentru care omul alege imediatul, fizicul, ceea ce este palpabil, precum făcea Toma. Aşa au făcut şi vechii evrei în călătorie (când s-au închinat viţelului de aur), pe timpul când Dumnezeu vorbea cu Moise. Ei au vrut imediatul, Dumnezeu a gândit altceva pentru ei. Ca atare, Dumnezeu nu a “gustat” gestul lor.

Să ne imaginăm altfel cursul acestui raţionament! Eu sunt un creator al unui chip de sfânt, de om care a trăit ca şi mine în trup supus pieirii şi putrezirii; după ce am săvârşit chipul imaginat, acesta printr-o slujbă specială de sfinţire devine obiect de cult şi de cinstire din partea omului, inclusiv din partea celui ce l-a creat. Creatorul devine astfel cinstitor al creaţiei, inclusiv slujitor al ei prin sărutări şi plecăciuni asupra a ceea ce a făcut. Creatorul devine astfel închinător la creaţia sa. În cazul acesta, unde e greşeala? Voi da răspunsul printr-o exemplificare. Dumnezeu a creat Universul, lumea, omul. Noi suntem rodul planului şi imaginaţiei Sale, făcuţi după chipul şi asemănarea Sa. El este Creatorul, iar noi creaţia. De ce nu procedează şi El aşa cum noi o facem? Nu este o întrebare deplasată! Urmez tocmai logica de sus! 

El, într’adevăr este Dumnezeul nostru, părintele nostru. El slujeşte pentru noi, dar într-un alt chip! Totuşi, slujba şi natura Să nu-l face pe El să slujească în felul nostru! Iată exemplul Său şi de aici se poate sesiza şi greşeala noastră! Dumnezeu Creatorul nu a devenit Creatorul ce se închină creaţiei. Dacă este să-L urmăm în exemplu, atunci şi aceasta este o lecţie dată de Dumnezeu nouă, tocmai pentru a-L imita pe El cât putem de mult.

Noi singuri avem darul de a ne complica şi de a transforma ceea ce poate fi mai simplu, în ceva mai complicat! Dumnezeu vrea de la om slujirea în duh şi adevăr, nu în lucrurile imaginate de om, vrea să se slujească adevăratul chip care a urcat pe cruce şi care a dat sângele Său pentru împăcarea omului cu Dumnezeu, nu chipul care nici nu vorbeşte, nici nu se mişcă, şi nici nu a făcut un sacrificiu pentru cel ce-i slujeşte! 

Nu am nimic cu icoanele şi statuile, căci despre ele vorbesc. Omul are nevoie de reprezentarea a ceea ce este sus. E în natura sa şi acest lucru nu poate fi îndepărtat din el. E ceva intim între om şi căutarea Divinului, în apropierea care o vrea de Divin. Dar atunci când chipul devine cinstit, slujit şi nu apreciat ca mijloc în care pedagogia îşi împlineşte menirea, atunci pot spune că lucrurile nu merg în direcţia bună, cea biblică, pedagogică.

Căci iată ce face omul… zugrăveşte chipuri şi când vine vorba cărui chip să-i slujească, nici el nu ştie cu adevărat! Îl întrebi şi zice că e mai bine să accepţi chipul cu care ai fost obişnuit! Şi dacă acest chip nu e cel real? Atunci nu greşeşte slujind unui chip care nu duce către prototip?


Eu cărui chip să slujesc ca să nu greşesc? Celui apusean, răsăritean? Celui latin sau celui slav? Să-I slujesc lui Iisus cel negru sau celui galben ori alb? Să-I slujesc lui Iisus care este grec, evreu, arab, american, african, german, francez, chinez, japonez, filipinez, jamaican sau altui Iisus zugrăvit frumos? Pe oricare l-aş alege, probabil alegerea mea va fi greşită în raport cu alegerea altuia! Căci altul va alege chipul cu care este obişnuit!


Însă dacă aş întreba: nu e mai teologic să alegem prototipul în locul chipului? Ce îmi puteţi spune? Eu unul vă pot spune că, imaginea lui Iisus nu trebuie să fie cea zugrăvită de culori, făcute de om, pieritoare, nefiind deopotrivă cu Iisus din cer. Ci, imaginea Lui trebuie să fie imaginea noastră reflectată în ceea ce noi manifestăm în afara noastră, şi atunci, chipul Lui va fi cunoscut cu adevărat, indiferent de rasă, de cultura care o trăim fiecare dintre noi. Căci, aşa cum zice evanghelistul Ioan, El este Dragoste şi aceasta este nepieritoare, mai importantă decât credinţa şi ştiinţa, (dar care nu le dă deoparte pe acestea, vezi Epistola I către Corinteni, capitolul 13) … Dragostea care S-a jertfit pe lemnul crucii, tocmai pentru ca noi să privim la Golgota şi la cruce exact ca la o icoană din care să culegem adâncul învăţăturii celei mai mari! Iar dragostea gustată şi împărtăşită de noi celorlalţi, trebuie să se vadă în rodul faptelor noastre. Iar rodul acesta, poate fi chipul zugrăvit al lui Iisus, icoana Sa în noi şi în afara noastră. Căci, icoana noastră este credinţa şi fapta săvârşită în Numele lui Iisus şi inima noastră este fereastra către Cer. 

Repet, nu sunt împotriva icoanelor. Avem în casă icoane. Sunt parte din cultura şi identitatea noastră. Ne simţim acasă cu ele şi în intimitate cu ele mai aproape de Dumnezeu. Ele reprezintă acel etalon, către care omul de aici de pe pământ trebuie să ajungă la el... Poate cuvintele-mi sunt prea sărace, însă, în închinare eu am grijă cq acest etalon să nu-l transform în idol. Adică să nu fie mijlocul prin care este obligatoriu pentru mine să ajung la Dumnezeu! Căci, Dumnezeu nu poate fi aşezat oriunde după chipul omului, ci El se aşează oriunde voieşte! Şi în această ordine, El poate fi găsit, rugat, lăudat peste tot, chiar dacă în faţă nu ai o icoană! (vezi vieţile sfinţilor şi mai ales vieţile celor din puşcăriile comuniste, acolo unde liturghia se făcea fără icoane, ci cu icoana purtată în sufletele şi inimile celor închişi).
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cine suntem și ce facem noi cu adevărat?

Supa de rosii cu legume

Puţin despre alergare!

Din nimic a luat nastere Universul?