Sa moara... vorba populara!


Cunoaştem foarte multe vorbe populare, unele cu o muzică plăcută ce încânta simţurile, slujind în acelaşi timp virtuţii şi frumosului, altele dezonorând calitatea demnităţii umane şi a "superiorităţii " ei...

Înjurăturile, blestemele, trimiterea la "incornatul" etc., şi dorinţa de a ne muri aproapele fac parte din patrimoniul spiritual al românului şi nu numai...! 

Limba lui Eminescu, dintre toate limbile lumii, este cea mai bogată în vulgarităţi, permiţând cu o flexibilitate uimitoare îmbogăţirea permanentă cu noi "bogăţii" verbale!

Printre vorbele mult plăcute unor oameni le aflăm şi pe următoarele: să moară mama... să moară copilul meu... să moară fratele meu... etc.

De o parte şi de alta, atât femeile cât şi bărbaţii, indiferent de educaţie sau statut (excepţie nu fac nici cei mici), în anumite împrejurări folosesc aceste minunăţii verbale. De ce? Vor să întărească prin aceste expresii jurământ puterea cuvântului lor, adevărul lor în faţă sinelului, în faţă semenilor.

Fiind sau nu convinşi de ce spun, fiind conştienţi sau nu de înţelesul acestor vorbe, doar prin simplul fapt că le exteriorizează în afara lor, cad în capcana unei extreme verbale, care nu dezvoltă nimic bun, frumos, etic şi moral. Vor doar să convingă şi când nu mai au cu ce convinge, în ultimă instanţă vor să convingă într-un fel greu de înţeles cu "să moară..."; astfel crezând că sunt auziţi, înţeleşi şi acceptaţi într-un anumit context de către auditoriu.

Se naşte o întrebare: doar de atât se pot folosi pentru a convinge cei ce aleg astfel de formule? Nu pot şti. Cert este că nu aleg calea cea mai folositoare, cea mai bună pentru auditoriu, dar şi pentru ei! Oricare ar fi preceptele morale sau religioase pe care le urmează, cel puţin teoretic, sunt sigur că nu le pune în practică dacă se face frate şi sora cu vorbele populare amintite mai sus, şi cu atât mai mult nu face cinste frumosului, binelui şi nu în ultimul rând lui Dumnezeu... dacă crede în El.

Nu judec, căci nu sunt în măsură să fiu judecător al nimănui. Însă ca un om care nu de puţine ori s-a folosit de cuvinte mai puţin ortodoxe, pot spune că cele neortodoxe fac foarte mult rău spiritului dar şi sensibilităţii aproapelui.

Cuvântul trebuie să slujească pentru ceea ce este frumos şi bine şi nu contrar acestora, pentru ceea ce poate construi şi nu pentru ceea ce poate dărâma. Căci, aşa cum zice şi Cuvântul sfânt, printre alte feluri de măsuri cu care vom fi judecaţi, vom fi judecaţi şi în în funcţie de ce cuvântăm: "Căci din cuvintele tale vei fi drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit." Matei 12,37. Iar în varianta pe care credincioşii protestanţi o folosesc "vei fi drept" se traduce în "vei fi scos fără vină".

Dreptatea şi lipsa vinei pot veni şi din cuvântul bun, folositor şi frumos. Dar şi reversul poate fi prezent în viaţa noastră dacă ceea ce putem face bun nu facem.

Iată cât pot cântări cuvintele şi vorbele populare în viaţa fiecăruia dintre noi. Noi alegem cât vor cântări ele şi cât vom "cântări noi" în raport cu valoarea lor şi cu efectele lor în viaţa de zi cu zi pe care o împărtăşim mai mult sau mai puţin cu semenul nostru.
...
Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cine suntem și ce facem noi cu adevărat?

Supa de rosii cu legume

Puţin despre alergare!

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi