Smerenia inaltilor


Nu cred în titulaturile pompoase şi măreţe cu care sunt onorate fetele bisericeşti de "rang înalt": Înalt Prea Sfinţia Sa (Ta), Prea Cuviosul şi Sfinţitul, Sfântul Părinte etc. 

Foarte bine, sunt deacord cu faptul că pentru slujba care o au, fie că sunt patriarhi, mitropoliţi, episcopi, papi etc., respectul cuvenit trebuie acordat unei astfel de fete bisericeşti, căci, sunt lideri de comunităţi religioase care reprezintă valorile şi credinţele oamenilor pe care îi păstoresc. Sunt deacord că o formulă de adresare trebuie comunicată într-un fel anume...

Însă de ce nu cred şi de ce nu am eleganţa şi amabilitatea să îi numesc după "rangurile înalte"? 

Pentru simplul fapt că aceste titulaturi sunt date de oameni, căci nicăieri în scripturi nu am văzut că cei ce slujesc Domnului să se numească aşa sau să fie numiţi astfel şi pentru faptul că aceste nume date lor nu reflectă nici faptele lor, nici gândurile, nici smerenia cu care ar trebui să fie îmbrăcat un lider religios creştin.

Aceste formule de adresare care ar trebui să reflecte starea înaltă de morală, de teologie şi conştiinţa creştină, sunt contrazise de corupţia şi decăderea liderilor religioşi şi promovarea şi acceptarea acestora în sânul comunităţilor din care fac parte; sunt contrazise de legăturile politice care le au şi de seculariazarea creştinismului în detrimentul conservării şi promovării a ceea ce este sănătos şi autentic din punct de vedere creştin. 

Nu toţi liderii religioşi cu "prestanţa" pot fi incluşi în categoria secularizaţilor, emancipaţilor şi chiar dacă nu toţi sunt aşa, totuşi nici acest fapt nu mă poate face să îmi schimb părerea. Un lider religios, ca de altfel şi noi ceilalţi, trebuie să ne îmbrăcăm cu alte haine duhovniceşti, şi nu cu cele de suprafaţă.

Altceva contează în viaţă liderului şi a celui care îl urmează: conştiinţa a ceea ce suntem şi nu închipuirea a ceea ce nu suntem.

Nu îl putem numi pe Iisus Hristos "Domnul Meu" sau simplu Iisus şi pe un om de lângă noi "Înalt Prea Sfinţia Ta". Nu e nici moral şi nici de bun simt. Nu e dovada unei juste valoari şi nici dovada că avem proprietatea termenilor în momentul când alegem să gândim cu termenii aceştia impuşi de timp şi de comunitatea religioasă lângă care convieţuim şi în care convieţuim. Aici, nici măcar respectul nu se justifică. Putem fi şi altfel respectuoşi, iară dacă nu îi numim aşa nu înseamnă că ducem lipsa de respect ori bun simt.

În cel mai bun caz acolo unde astfel de titulaturi se rostesc, ar putea fi reduse la formula "Părinte"! Şi aşa este mult, dar cred că este un compromis care aduce ceva mai aproape de adevăr omul, pe cel care este numit aşa! Îl aduce mai aproape de starea sa smerită, limitată, pământească! Nu pune atâta distanţă între condiţia umană adevărată şi cea închipuită şi îngrămădită în fizica unei formule de adresare!

Ei nu trebuie să se simtă lezaţi sau jigniţi de faptul că pot fi numiţi şi altfel decât sunt numiţi în mod general de o majoritate. Din contra, ar îmbracă haina smereniei şi ar da dovadă lumii că o poartă şi că făptuiesc şi împlinesc cuvântul Mântuitorului: "Smeriţi-va..."

Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Interviurile Performeri România. Profesor Constantin Cucoș. Iulie 2018

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Motivarea resursei umane. Nevoia de recunoaștere

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi

Din nimic a luat nastere Universul?