Pacatele care "stralucesc"

Care este păcatul cel mai mare care ne îndepărtează de Dumnezeu, de religie şi trăirea religioasă? 

La această întrebare am un singur răspuns: cel care ne este mai aproape, care îl făptuim şi îl trăim mai mult în fiece zi. Pentru a nu-l face, trebuie să-l recunoaştem şi să ne îndepărtăm de ceea ce ne împinge să-l făptuim.

Mergând mai departe cu raţionamentul, pentru întreagă lume păcatul cel mai apropiat de ea sau păcatele cele mai apropiate de ea şi implicit de noi, sunt mult mai multe.

Îndepărtarea lui Dumnezeu din viaţă privată şi punerea sub semnul îndoielii a existenţei Lui, secularizarea lumii laice şi clericale, încrederea prea mare acordată sinelui şi tehnologiei, coruperea individului în toate planurile de trăire şi activitate; coruperea tuturor sistemelor de conducere politică, religioasă şi socială; apelarea din ce în ce mai mult la ocultism, dorinţa pentru înarmare, pentru putere, pentru supremaţie; orgoliul, minciuna, înlocuirea valorilor cu contrariul lor, homosexualitatea, pornografia, individualismul, egoismul, distrugerea mediului prin poluare, consumul de droguri, proliferarea industriei drogurilor; urmarea indivizilor care cred despre sine că sunt modele, în defavoarea celor care sunt cu adevărat valoroşi, crima din ce în ce mai prezentă în societate şi familie, beţia cronică, violurile, perversiunile sexuale şi intelectuale, avorturile a milioane de prunci, iată doar câteva nebunii care cred că vor duce lumea încet, dar sigur spre stingere, dacă nu fizică, cel puţin morală.

Ceea ce zic acum nu e nici nou, nici vechi, însă este îngrijorător că aceste realităţi proliferează odată cu trecerea timpului, având acceptul nostru ca specie.

Singura soluţie pentru a ieşi din această criză profundă a noastră, a lumii în care trăim, este una singură: să ne reîntoarcem la o baza solidă, cu un conţinut moral şi spiritual desăvârşit, printr-o stare de regret profund şi o încredere totală în Cineva care prin exemplul Său a învăţat pe urmaşii Lui să fie martiri pentru adevăr şi slujitori în dragoste, la timpul potrivit, atunci când vremurile o cereau. 

Doar această stare cred şi consider că ne poate ajuta şi salva ca specie din decădere şi îmbunătăţi spiritual, intelectual şi social, pentru ca în cele din urmă să facem o lume mai bună pentru noi şi pentru semenii noştri şi pentru cei care ne vor urma nouă, atunci când nu vom mai fi.

Ioan Vasilescu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cine suntem și ce facem noi cu adevărat?

Supa de rosii cu legume

Puţin despre alergare!

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi