Abordarea comunicării crestine din punctul de vedere a teologiei biblice


Dialogul interconfesional, care atât în rândul clericilor cât şi a laicilor de cele mai multe ori poate fi deficitar, el poate să aibă şi aspecte pozitive, dar şi negative. 

Dialogul în lumea creştină în mare parte este purtat în jurul noţiunii de adevăr. Fiecare confesiune şi credincioşii acestora pretind că adevărul îl deţin în mod particular doar ei şi că doar ei sunt în măsura de a înţelege şi să administreze tezaurul de taine, de înţelepciune, de învăţături pe care Dumnezeu le-a lăsat omului, prin revelaţie, pentru a-l ajuta pe acesta să cunoască drumul care duce la mântuire. 

Pornind de la cuvintele Mântuitorului că El este “Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14.6), putem deduce uşor că Iisus Hristos este Calea prin care putem ajunge la Adevăr, Adevăr care ne aduce Viaţa. Acest Adevăr care este Iisus ne arată Calea care ne duce spre Viaţă. Iar Viaţa care este Iisus este Adevărul, iar Adevărul este Adevăr în persoana lui Hritos. În afară de acest Adevăr, câte adevăruri mai există?

Asadar, tocmai aici este problema. Dincolo de toate religiile care există în lume, care la rândul lor îşi strigă cu tărie adevărurile, în sânul creştinismului există peste 200 de confesiuni, care fiecare dintre ele îşi susţin şi argumentează adevărul propiu. Ele spun că în “adevărul lor” nu trebuie schimbat nimic şi că din acest punct de vedere dialogul care este purtat cu alte confesiuni este inutil, căci nu aduce nimic bun şi nici nu poate schimba nimic. Această atitudine nu arată decât un nefericit refuz de a purta un dialog şi în final efectele acestui refuz apar în fenomenele de intoleranţă religioasă, atat intelectual cat si de alta natură la adresa celorlalte culte etc.

Tocmai aceste efecte nu sunt cele dorite de Hristos. Intr-un articol anterior spuneam că dialogul trebuie purtat in două sensuri: primul este acela de a investiga anumite probleme, cu intenţia de a realiza un acord, acolo unde este posibil (dialogul ştiinţific) şi al doilea sens este acela prin care toţi creştinii în momentul când dialoghează nu trebuie să uite de îndatoririle creştine (pacea, dragostea, răbdarea, respectul, sinceritatea etc.). Purtarea dialogului in aceste direcţii, poate face posibilă naşterea imaginii unei Biserici pe care Hristos şi-a dorit-o, a unei Biserici unite, nedespărţite, în care toţi să fie “Una”.

Din păcate lucrurile nu stau aşa. Toţi “deţin” adevărul. Toţi sunt cei care merită Împărăţia. Toţi sunt îndreptăţiţi să fie doar ei copiii lui Dumnezeu. Însă toţi uită că doar Unul este “Calea, Adevărul şi Viaţa!”

Mahatma Gandhi
spunea despre învăţătura lui Hristos că este cea mai înaltă, însă îi părea rău pentru creştini că nu ştiu să o preţuiască şi mai ales nu ştiu să o pună în practică. El a spus că, creştinii au uitat să iubească, iar când afirmă că iubesc de fapt ei cred într-o minciună. Aceste cuvinte nu sunt deplasate, ci au un adevăr – acela că adevărata religie a creştinilor, iubirea, este sfărâmată în picioare, iar exemplul vieţii lui Iisus este uitat, promovând în schimb alte exemple, care nu tot timpul au fost din cele mai grozave.

Din perspectiva Bibliei, comunicarea trebuie să existe obligaoriu, pentru că înţelegem că Dumnezeu a comunicat cu noi şi înainte de întrupare, şi în timpul întrupării şi după întrupare. El a venit pentru toţi, cu toate că nu eram şi suntem vrednici. A vorbit cu posedatul, cu prostituata, cu grecul, cu iudeul, cu fariseul, cu vameşul, cu vânzătorul lui pe care l-a numit şi prieten, cu romanul, cu toţi fără să facă vreo discrimnare. Acesta este exemplul cel mai elocvent, care nu are nevoie de argument ştiinţific, logic, istoric, literar, dogmatic, teologic, filosofic ori arhiologic. El se găseşte pur şi simplu în viaţa sa, iar cine vrea să înţeleagă, va înţelege, cine nu, oricâte argumente i se va aduce, tot în felul lui va înţelege.

Adevărul nu există în altă parte decât la Iisus. Căci dacă El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi doar prin El se ajunge la Tatăl, atunci ce adevăruri pot sta împotriva Lui? Sau prin ce adevăruri, în afară de El se poate ajunge la Dumnezeu? Prin adevărul religiilor sau confesiunilor? Ori prin adevărul exemplului vieţii lui Hristos?

Richard Wurmbrand spunea în trecut: ”Mai fiecare creştin din Italia este catolic, mai fiecare creştin din Scandinavia este luteran, în Anglia mai toţi sunt anglicani, în Rusia mai toţi sunt ortodocşi. Dar unde mai rămâne căutarea obiectivă a adevărului, dacă adevărul este împărţit geografic, iar toţi jură că religia cea mai justă este cea din ţara în care s-a întâmplat să te naşti. Cât de dese sunt aceste deformări a sufletului!”(1)

Aşadar, ce suntem şi ce facem? Suntem creştini? Să ne comportăm ca atare cu exemplul dat de Hristos. Nu există mai multe adevăruri. Adevărul este o Persoană: El Însuşi, care este etern şi care nu poate fi schimbat nici de Dumnezeu! El se caută permanent, poate supravieţui doar în lupta liberă cu alte păreri şi de cele mai multe ori prin erori ajungi la el.
Adevărul nu îl putem cuprinde tot „deoarece suntem limitaţi şi nu putem cunoaşte adevărul decât parţial”(2)
...În toată această problemă a adevărului, problema mare constă în faptul că nu acceptăm şi altceva in afara a ceea ce am primit în anumite contexte (varsta copilariei), pe care nu le-am ales noi.. Adevărul trebuie cernut ca printr-o sită, pentru ca multele idei ce se vor adevărate, să fie descoperite în adevărata lor lumină. „Deoarece adevărul nu poate fi înţeles dintr-o dată de nici un om, întrucât există atâtea prejudecăţi care pot popula mintea noastră, nu credem că o poziţie o dată luată nu mai poate fi revizuită, deoarece ne-am abate de la adevăr. Întotdeauna e posibil să ne scape ceva sau să includem în sistemul de gândire elemente care denaturează înţelegerea realităţii, atât în cercetarea naturii, cât şi în descifrarea revelaţiei. De accea avem nevoie de modestie, de disponibilitatea de a ne schimba, de a renunţa la unele păreri şi a adopta altele, fără să renunţăm la ceea ce nu se schimbă pentru că ţine de esenţa adevărului!”(3)
...Dacă toate comunităţile creştine ar înţelege aceste cuvinte ale acestor oameni, poate apropierea dintre creştini ar fi alta. Există oameni care au trecut dincolo de barierele prejudecăţilor şi au trăit într-un mod exemplar viaţa creştină, predicând nu religia omului, ci religia Iubirii.

Oameni precum Părintele Galeriu, preot ortodox, Richard Wurmbrand, predicator protestant şi Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, au trecut dincolo de barierele prejudecătilor impuse de religie şi societae şi au arătat, chiar şi în cele mai cumplite chinuri că pot iubi. Au suferit în inchisorile comuniste şi în ele au învăţat o şcoală pe care cartea ori cursurile facultăţilor de teologie nu o predau – iubirea semenilor indiferent cine sunt aceştia, ce statut au şi ce au făcut în viaţă. Au apropiat oameni de toate feurile în jurul lor şi când le predica acestora, nu le predica adevărul lor, ci pe Adevărul Însuşi şi ce a făcut acesta pentru omenire, pentru om. Nu s-au dat pe ei exemplu, ci pe Hristos, iar în faţa oamenilor nu predicau dogme, ci pildele Mântuitorului. Aceste exemple de viaţă trebuie să încurajeze dialogul şi să se arate că se poate comunica, se poate apropia cel ce este diferit.
...
Comunicarea din punct de vedere scripturistic ţine doar de iubire, smerenie, acceptare, răbdare, voinţa de a face ceva bun. Toate aceste îndatoriri spirituale dacă sunt puse în practică, îi vor ajuta pe toţi creştini să strige într-un glas „Veni Creator Spiritus!” şi doar atunci toate „cele trei biserici despărţite: a lui Petru (catolică), a lui Pavel (protestantă), a lui Ioan (ortodoxă)”(4) vor fi unite într-un cuget în Numele Domnului!
...
1. Richard Wurmbrand, Perle Duhovniceti, Editura Samuel, Medias, 2007, p.9
2. Ibidem, p.12
3. Aron Moldovan, Biserica Adventista si criticii ei, Editura Viata si sanatate, Bucuresti, 1998, p.45
4. Dimitri Sergheevici Merejkovski, in romaneste de Ana Verjinschi, Luther, Editura Biblioteca Bucurestilor, 2001, p.43
...
Recomandare:
Discursul tinul in anul 1997 de domnul Emil Constantinescu, Presedintele Romaniei, la intalnirea cu reprezentantii cultelor religioase din Romania. (punctul 6 "In loc de epilog") http://www.crestinul.ro/oasteadomnului.htm

Comentarii

  1. Mihai Bisericanu30 mai 2010, 22:07

    Hristos este al tuturor. El a dat tuturor sansa de a fi cu EL. Mesajul lui este universal. Oamenii au "furat si ascuns" lucrarea cea buna a Evangheliei, asumandu-si meritele pentru gestionarea harului, care in adevar nu le apartine, ci Ii apartine Lui. El da cui voieste si cand voieste.Pacat ca noi nu comunicam, ci de indepartam de noi ca specie. Suntem egoisti.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cine suntem și ce facem noi cu adevărat?

Supa de rosii cu legume

Puţin despre alergare!

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi