Rasul, boala ignorantei

Cand radem de un apropiat de-al nostru atunci cand nu este in mijlocul fizic in care suntem noi,  cand il vorbim ca nu are anume calitati ori anumite inzestrari care l-ar face asemanator cu prea minunata noastra cultura ori fiinta, ce suntem... prieteni sau dusmani?

Ne putem amagi si  gandi in sinea noastra ca nu este de fata si nu ne poate auzi, si gandind asa credem ca  in acest fel nu-i putem face niciun rau, dar  oare asa sa fie?

Din punct de vedere social proiectam asupa individului tintit, intr-un cadru anume,  calitati imaginate de unul sau mai multi, calitati lipsite de “normalitatea” acceptata de grup. Lipsa acestor “calitati” il fac pe cel in cauza mai “slab, mai neadaptat la lume, mai altfel, mai ciudat”, si in ultima instanta un instrus  care trebuie eliminat  doar pentru ca nu e ca noi.

Sa ne imaginam ca nu ne aude, insa auzim noi, cei care proiectam asupa lui gandurile noastre… faptul ca-l privim intr-un fel anume, gandurile cultivate in noi ne indeparteaza de el… acestea ne fac sa-l dispretuim, sa-l uram fara motive reale. Cauza? Ignoranta si prejudecatile noastre! Nu ne straduim sa-l cunoastem, dar ne straduim sa-l judecam si  sa-l descriem altfel decat este in realitate! In acest caz, ignoranta ne corupe!

Sa ne mai imaginam ceva, de aceasta data in plan spiritual (mai ales pentru crestini). Sa zicem ca nimeni nu ne aude si nu este nimeni martor la ceea ce noi savarsim. Acest lucru ne face mai nevinovati? Faptul ca nu avem martori fizici, ne face sa parem ca suntem “ok”?

Dar daca avem alti martori? Cum ar fi cuvantul care il rostim, iar acesta ne va fi masura judecatii intr-un tarziu... Sau martor  fiind  glasul constiintei care ne va aminti mai tarziu... Ori invatatura credintei noastre care nu face pace cu vorbirea despre ceea ce cuvantam intr-un spatiu intim despre un altul… Si nu in ultimul rand, avem ca martor pe Dumnezeu!

Ce ar face El daca ar fi impreuna cu noi? Nu am raspuns la aceasta intrebare, insa cred ca masura vorbelor Lui nu cuprinde logica  si dreptatatea omeneasca care judeca inainte de a cunoaste si condamna inainte de a avea dovezi!

Da, avem libertatea de a gandi si imagina ce vrem, insa inainte de a rade de cineva doar pentru ca nu este ca noi si inainte ca rasul sa devina judecata, nu ar fi mai de folos sa nu mai fim prinsi in lanturile ignorantei care ne corupe pana acolo, incat nu mai vedem clar ce se intampla in jurul nostru?