Parinti si copii


Responsabilitatea noastra ca oameni si ca parinti fata de copiii nostri este enorma. 

De foarte multe ori nu este usor sa iti cresti copilul, caci obosim si cedam din multe puncte de vedere, dar acest lucru nu ne impiedica cu nimic sa incercam sa invatam cum sa trecem peste noi, pentru a avea intaietate ei.

Aceasta intaietate au practicat-o si parintii nostri, cand de foarte multe ori au facut sacrificii pentru a ne creste. Ei au invatat lectia sacrificiuliu, noi la randul nostru trebuie s-o invatam, caci un copil cere mult, caci mult timp este dependent de parinte.

Fara aceasta dependenta el nu ar putea supravietui, tocmai de aceea el cere locul unu la atentie, inca de pe timpul in care se afla in burta mamei.

Sacrificiul pentru locul intai acordat copilului, difera de la parinte la parinte. Indiferent sub ce forma este cunoscut, el trebuie sa existe intr-un context, mereu altfel, dar stabil. Nu suntem mereu pregatiti pentru calea sacrificiului si a renuntarii la noi, dar nu este nici imposibil sa o invatam.

Calea aceasta inmagazineaza in ea multe stari, multe contradictii pe care nu le-am cunoscut inainte de a fi parinte. Chiar daca pe moment aduce si oboseala si suferinta, ceea ce se culege in urma lui nu are pret - o viata care fiinteaza si care creste langa tine, un copil care iti ofera recunoasterea lui si pretuirea lui prin gestul unei maini intinse care vrea sa te atinga, care vrea sa iti ciupeasca fata sau sa-ti traga parul sau nasul, fiind curios de prezenta lui si razand in prezenta ta.

Bineinteles ca un copil inseamna mult mai mult decat o mana intinsa de el sau un zambet schitat de el, insa toate aceste ingrediente fac un intreg care il intelegi si il vezi dupa ce apuci sa cresti un copil.

Daca apuci calea sacrificiului de tine pentru intaietatea copilului, apuci sa cunosti si suferinta, si oboseala si durerea, dar apuci sa cunosti si bucuria si linistea si fericirea ca esti un om implinit! Acestea din urma nu pot fi cumparate, tocmai de aceea nu au pret!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Testul de personalitate JUNG. Află cele 16 tipologii de personalitate.

Cine suntem și ce facem noi cu adevărat?

Supa de rosii cu legume

Puţin despre alergare!

Viaţa, un adevărat laborator de situaţii în care te adaptezi